COMUNICAT DE PRESĂ

AMENDAMENTE la PLX 168/2025 au fost RESPINSE de INITIATOR fara a fi dezbatute

Asociația „Mișcarea pentru Pace” avertizează asupra proiectului de lege PL-x nr. 168/2025: o amenințare directă la adresa libertății de exprimare.

Asociația „Mișcarea pentru Pace” își exprimă public opoziția fermă față de proiectul legislativ PL-x nr. 168/2025, adoptat în plenul Camerei Deputaților în sedința din data de 11.06.2025, proiect care – sub pretextul combaterii extremismului – aduce o gravă atingere libertăților civile și principiilor statului de drept. Proiectul propune sancționarea penală a unor fapte vagi precum „cultul unor persoane”, „minimalizarea” sau „promovarea” unor idei sau opinii – fără a fi clar ce înseamnă aceste acțiuni sau cum se stabilesc limitele legale ale exprimării. Mai mult, pedepsele propuse – de până la 10 ani de închisoare – sunt complet disproporționate, depășind sancțiunile pentru infracțiuni grave precum violul sau omorul din culpă. Această abordare deschide calea abuzului judiciar, autocenzurii și represiunii simbolice.

Semnalăm următoarele probleme majore: 

1. Formulări vagi și interpretabile juridic (încalcă art. 1 alin. 5, art. 21 alin. 3, art. 23 alin. 12, art. 24 alin. 1 din Constituția României; art. 7 CEDO); Principiul legalității și clarității legii, dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție.

2. Disproporționalitatea sancțiunilor penale (încalcă art. 1 alin. 5, art. 23 alin. 12, art. 49 din Constituția României; art. 7 CEDO)

3. Legalitatea pedepsei, proporționalitatea restrângerii drepturilor.

4. Lipsa consultării societății civile (încalcă art. 1 alin. 3 și 5, art. 8 alin. 2 din Constituția României)

5. Principiul statului de drept, cooperarea partidelor și societății civile la viața publică.

6. Ignorarea drepturilor fundamentale garantate de Constituție, CEDO și Pactul ONU (încalcă art. 30, art. 31, art. 33 alin. 1 și 2, art. 49 din Constituția României; art. 10 CEDO; art.  19 PIDCP)

7. Libertatea de exprimare, accesul la informație, libertatea creației.

8. Atentat la identitatea spirituală, cultura națională și moștenirea culturală (încalcă art. 33 alin. 3 din Constituția României)

9. Statul trebuie să apere identitatea spirituală și culturală națională.

10. O procedură parlamentară grăbită, netransparentă, lipsită de dezbatere democratică; (încalcă art. 1 alin. 3 și 5, art. 61 alin. 1, art. 69 alin. 2 din Constituția României) Statul de drept, supremația Constituției și legii, rolul Parlamentului ca organ reprezentativ.

„Proiectul nu protejează democrația – o subminează. Este un pas periculos către un stat în care opinia devine delict, iar memoria istorică este reglementată politic. O asemenea lege nu aparține unei societăți libere”, declară Georgeta Mihail, președinta Asociației. Având în vedere cele de mai sus, Asociația „Mișcarea pentru Pace” a făcut sesizare Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și Avocatului Poporului, cerând acestor instituții sesizarea Curții Constituționale în vederea verificării constituționalității proiectului de lege PL-x nr. 168/2025.

Asociația „Mișcarea pentru Pace” solicită: Înaltei Curți de Casație și Justiție, Avocatului Poporului, Președintelui României, Președintelui Camerei Deputaților, Președintelui Senatului și tuturor deputaților și senatorilor sesizarea Curții Constituționale în același scop, de verificare a constituționalității proiectului de lege PL-x nr. 168/2025. De asemenea, facem apel la toți cetățenii, organizațiile civice și mass-media să se alăture demersului nostru de apărare a libertăților fundamentale și să se opună posibilității de transformare a unor opinii în infracțiuni.

ASOCIATIA MISCAREA pentru PACE din ROMANIA – Pentru contact și declarații suplimentare:  info@miscareapentrupace.ro 

https://www.petitieonline.com/libertatea_de_exprimare

     1. AMENDAMENTE TOATE COMISIILE

2. EXPUNERE DE MOTIVE

3. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

4. AVOCATUL POPORULUI

5. PRESEDENTIE

6. 1. AMENDAMENTE TOATE COMISIILE