Jaf național, program de „neguvernare”, program de HOȚIE
În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa. Mulţi au uitat, alţii n-au ştiut niciodată…
Cum stătea România, din punctul de vedere al integrării economice cu ţările dezvoltate, în 1989?
În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa:
– exista platforma Pipera, creată de francezi, unde se construiau calculatoare;
– autocamioanele şi autobuzele fabricate la Braşov şi Bucureşti eraupatente germane;
– avioanele Rombac erau cumpărate de la englezi;
– locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent elveţian;
– la Reşiţa se fabricau motoare de vapoare după licenţa Renk din Germania;
– centrala nucleară de la Cernavodă provenea din Canada.
Putem spune, şi nu suntem nostalgici, că începusem să ne integrăm acceptabil cu economiile mari ale lumii. România era a treia ţară din lume, după SUA şi Japonia, care fabrica anvelope gigant, pentru autobasculante de peste 110 tone.
Doar două ţări din lume făceau şuruburi cu bile: România şi Japonia. Acestea se foloseau în industria nucleară şi aerospaţială.
În 1990, Petre Roman a afirmat că industria românească era un „morman de fiare vechi”.
Ce am avut şi ce am pierdut în ultimii 33 de ani, domnule ministru?
A fost cea mai nefericită declaraţie de politician de după 1989, care ne urmăreşte până azi.
Referindu-se la industrie, că e de dat la fier vechi, fostul prim ministru Petre Roman dorea să spună lumii că întreaga economie a României comuniste nu merita doi bani.
Ca să combatem această viziune, cităm date statistice la întâmplare, din diferite domenii:
– România producea 14 milioane de tone de oţel în 1985; azi, doar 3 milioane;
– producea 400.000 tone de aluminiu, azi produce pe jumătate;
– în 1980 ieşeau pe poarta fabricilor 1.600 de excavatoare, niciunul azi;
– ieşeau 71.000 de tractoare niciunul azi (am construit fabrici de tractoare în Egipt şi Iran, care funcţionează şi acum, în timp ce în România au murit);
– în 1984 fabricam 600 de vagoane de pasageri pe an, azi, niciunul.
– Cât despre vagoanele de marfă, construiam 14.000 de bucăţi pe an; Azi, abia 800 (cel puţin 100.000 vagoane de marfă au fost tăiate şi vândute la fier vechi în ultimii ani).
– În fine, produceam 144 de nave de tonaje diferite; azi, după cum se ştie, nu mai producem niciuna.
Industria sticlăriei e prăbuşită. Industria cosmetica (săpun, deodorante, creme) a dispărut.
Potrivit statisticii oficiale, după anul 2000, au fost exportate 50 de milioane de tone de „fier vechi”, „deşeuri” de cupru, aluminiu şi alte neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro!
Am exportat lemn brut, în valoare de peste 8 miliarde de euro, şi alte produse brute (cereale, fructe, animale vii etc.) în valoare de alte 5 miliarde de euro! Ca cea mai ordinară țara COLONIALĂ!
Prelucrarea acestora în România ar fi însemnat crearea a milioane de locuri de muncă!
Practic, întreaga economie naţională a fost oferită pe tavă, fără nicio logică! Ameţitoare cifre…
Cum stau lucrurile în domeniul petrolului?
România producea 13 milioane de tone de petrol în 1970, şi numai… 6 milioane azi.
Suspect?! Cineva nu raportează corect.
Nu am nicio încredere în această cifră, atât timp cât nu ştiu dacă toate sondele au contoare.
Au contor, domnilor? Trebuie să plătească redevenţe la tona de ţiţei brut, dar dacă scoţi 8-10 milioane de tone şi raportezi numai 6?
Cu cât păgubeşti statul?
Petrolul se scoate mult şi se rafinează în alte ţări.
De aici, deduceţi consecinţele.
Înainte de 1989, produceam 8,5 milioane de tone de motorină şi acum mai producem doar 2 milioane, produceam 10 milioane de tone de păcură și nu mai producem nimic; produceam 500.000 de tone de uleiuri minerale, azi, nimic.
Pe de altă parte, aţi observat că nici distribuţia gazelor nu mai este a noastră.
Cine măsoară producţia?
Cine măsoară distribuţia?
După 1990, s-a schimbat peisajul industrial.
S-a creat o falie între marea şi mica industrie.
De ce s-a întâmplat acest fenomen?
Au venit „sfaturi” de la competitorii noştri europeni: faceţi IMM-uri (întreprinderi mici şi mijlocii), daţi afară muncitorii din marile uzine, închideţi mamuţii industriali, produceţi kit-uri, componente, nu produse integrale, faceţi cabluri, radiatoare, sisteme de frânare şi anvelope, nu locomotive şi tractoare.
Parcă intenţionat, nu a existat o viziune politică de dezvoltare, ci doar una pentru distrugere;
Guvernanţii şi-au îndeplinit misiunea cu exces de zel.
Nu mă poate convinge nimeni pe mine că nu a fost totul pe bază de program, o teorie a conspiraţiei.
UE a fost creată pe baza Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului.
Deci, România nu putea să intre în grila europeană cu industria ei siderurgică, de 14 milioane tone de oţel. A trebuit lichidată, ca un „bonus” pentru admiterea în UE.
Care au fost primele mari greşeli istorice ale politicienilor, în urma cărora s-a dat startul la jaful naţional?
Prima mare eroare a fost restituirea „părţilor sociale”, o privatizare pe bani adevăraţi, începută surprinzător de Ceauşescu. FSN-ul a restituit aceşti bani, pentru a cumpăra bunăvoinţa oamenilor, chiar cu banii lor! Această măsură anti-economică, din cauza căreia fabricile şi uzinele au rămas fără capital lichid, a condus, de fapt, la excluderea cetăţenilor de la un drept de proprietate plătit cu munca lor; a fost o renaţionalizare a unei părţi a capitalului social, destinată ulterior şi cedării controlului economiei către interese de grup, mai ales străine.
A doua mare eroare a fost privatizarea „de masă”, fără proceduri şi fără reguli de protecţie a acţionarilor minoritari; viitoarele certificate de acţionar au fost cumpărate pe nimic, de cei care ştiau ce va urma.
Atunci s-a spus că se privatizează numai 30% din capitalul societăţilor comerciale, lăsându-se de înţeles că vor mai primi şi restul de 70% în viitor, care viitor nu a sosit încă nici în anul 2021!
S-a anunţat, totodată, că sectoarele strategice nu se vor privatiza.
Dar au venit pe urmă FMI, Banca Mondială şi societăţile externe de consultanţă, care au dictat, şi guvernele au promovat controlul total, fără luptă şi fără niciun câştig, asupra întregii economii.
Practic, economia naţională a fost oferită pe tavă, fără nicio logică şi fără a se spune, cel puţin, că este cadou sau pradă de război, celor care, chipurile, au făcut lobby pentru integrarea României în Uniunea Europeană.
Fiecare program de guvernare anunţat a fost, de fapt, un program de „neguvernare”, program de HOȚIE.
A dispărut întreg sectorul industriei de textile, confecţii, tricotaje (filaturi, ţesătorii, fabrici de stofă şi postavuri, întreprinderi de pielărie şi încălţăminte, toate concepute într-un sistem integrat).
A fost închis sectorul agroalimentar (36 de fabrici de zahăr, fabricile de ulei, de preparate din carne, de lapte şi produse lactate, zeci de fabrici de nutreţuri combinate etc.).
Nu mai există majoritatea fabricilor din industria lemnului şi mobilei, din industria cimentului, a lacurilor şi vopselelor, a medicamentelor, din sectorul construcţiilor de maşini, al exploatărilor miniere de feroase şi neferoase, de cărbune etc.
S-au desfiinţat întreprinderile agricole de stat şi cele de mecanizare a agriculturii, staţiunile de cercetări agricole şi, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare.
Au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină,optică, automatizări, etc.
Baza naţională de soiuri de plante şi rase de animale a fost pulverizată. România nu mai are astăzi un pachet naţional de seminţe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante tehnice, legume etc.
A fost distrus, aproape în totalitate, sistemul de irigaţii (construit prin îndatorarea dureroasă de la Banca Mondială!), pentru a cărui plată românii au contribuit zeci de ani; au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de îndiguiri şi desecări, dar şi cele de irigaţii în curs (canalul Siret-Dunăre sau Bucureşti-Dunăre).
Întreaga economie naţională a fost, pur şi simplu, pulverizată şi lăsată fără nicio logică structurală.
Care sunt consecinţele asupra populaţiei, derivate din acest peisaj apocaliptic, desprins parcă dintr-un film S.F.?
Treptat, România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează industria, agricultura, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează reglementări legale în interes propriu.
Românilor le-au rămas întreprinderile mici şi mijlocii – de fapt, microîntreprinderile; dintre cele aproximativ 500.000 înregistrate, peste 200.000 nu au niciun angajat mși care din cauya taxelor și a impozitelor falimentează rând pe rând.
Românii au astăzi libertatea să se ocupe de economia şi afacerile de subzistenţă (avem şi industrie de subzistenţă, nu doar agricultură!) şi construcţii şi transporturi şi alte servicii de subzistenţă, pretinzând că acţionăm pentru dezvoltare inteligentă, inovativă şi durabilă.
Nimic nu este mai durabil decât subzistenţa, aceasta este strategia noastră naţională, după ce am făcut praf marile companii.
Brandul României este subzistenţa, atât în interiorul ţării, cât şi pe celelalte pieţe ale muncii, unde lucrează cetăţenii români.
Nici după 31 de ani, clasa politică – veritabil detaşament al legiunii străine, terminatorul României moderne, nu a realizat importanţa unei reglementări prin care salariaţii să-şi investească o parte din salariu în compania proprie.
Întreaga economie putea fi salvată prin participarea financiară a salariaţilor, printr-o reglementare prin care salariile reinvestite să fie scutite de impozite şi contribuţii.
A existat, în toţi aceşti ani, un fir roşu care să lege ce s-au perindat pe la Palatul Victoria, de un proiect minimal, coerent, de dezvoltare?
Fireşte că nu a existat!
Zi de zi, guvernele şi clasa politică s-au ocupat numai de FURTURI și protejarea aşa-zişilor investitori strategici, prin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, şi nu de promovarea facilităţilor destinate salariilor reinvestite.
Investitorii nu ar fi trebuit să primească niciun sprijin în România, pentru a-i plăti pe angajaţii români cu salariul minim sau pentru a-i angaja la negru, din raţiuni de competitivitate.
„Veniţi în România, că vă garantăm sclavia pe bani puţini şi vă menţineţi competitivitatea!”.
Acesta a fost, în esenţă, programul de guvernare al ultimilor 33 de ani.
Constantin Ciutacu, Institutul de Economie al Academiei Române
DEFRIȘĂRI ILEGALE și ABUZIVE
Despădurirea – este o activitate prin care arborii sau arbuştii sunt tăiaţi sau arşi în mod neraţional.
Motivele despăduririlor:
– utilizarea lemnului în construcţia de case sau ambarcaţiuni
– utilizarea lemnului în industria mobilei
– extinderea terenului agricol etc.
Consecinţele despăduririlor:
– dispariția celor 4 anotimpuri
– reducerea cantităţii de O2 cedat atmosferei
– reducerea diversităţii lumii vii
– accelerarea eroziunii terenurilor defrişate
– diminuarea ponderii evaporaţiei forestiere
– pierderea unor arbori cu lemn preţios (teck, palisandru, acaju, mahon, santal, etc.)
– inundaţii.
Deşertificarea– este acţiunea de extindere a deşerturilor (a zonelor lipsite de viaţă, cu precipitaţii sub 200 mm/an).
Studiu de caz Sahara: – deşertul Sahara s-a extins considerabil, din Antichitate până în prezent, ajungând în nord până la Marea Mediterană, iar în sud a invadat zona de savană printr-o fâşie de ariditate crescândă, numită Sahel. În vest a ajuns până la ţărmul Oceanului Atlantic, iar spre est până în Somalia.
Cauzele extinderii deşerturilor sunt în principal naturale (lipsa precipitaţiilor), dar uneori sunt accentuate de acţiunea omului (defrişări).
Consecinţele deşertificării: evaporaţia intensă; radiaţia solară creşte în intensitate; apariţia unor areale cu presiune ridicată; accelerarea eroziunii eoliene şi distrugerea rocilor.
Procesul de deşertificare poate fi ţinut sub control dacă sunt irigate terenurile predispuse deşertificării sau se construieşte un înveliş de sol.
Poluarea
Definiţie conform DEX: a polua = A face ca aerul, apa, mediul de viață să devină nocive din cauza materiilor chimice reziduale, a deșeurilor industriale, a gazelor de eșapament etc.
Tipuri de poluare
- După anumite elemente calitative există mai multe tipuri de poluare:
– poluare fizică (sonoră, termică, poluare cu radiaţii);
– poluare chimică;
– poluare microbiologică;
– poluare estetică;
– poluare electromagnetică.
- După domeniul în care se exercită, există:
– poluarea aerului;
– poluarea apei;
– poluarea terenurilor, a solurilor şi degradarea acestora;
– poluarea şi modificarea învelişului biotic;
– poluarea şi modificarea piesajului.
Principalele surse de poluare sunt: industria energetică, industria siderurgică, industria lianţilor, transporturile aeriene, rutiere, agricultura, accidentele tehnologice, deversările accidentale sau sistematice ale hidocarburilor în apele oceanice etc.
Circa 80 de milioane de metri cubi de lemn tăiat ilegal în primele două decenii de după ’90
Situaţia tăierilor ilegale din pădurile de stat (sursa: raport Curtea de Conturi)
Din estimările gândul, cele 80 de milioane de metri cubi de lemn tăiate ilegal înseamnă peste 26 de milioane de copaci cu o înălţime de 30 de metri şi cu o vârstă de aproximativ 50 de ani. Având în vedere că pe un hectar de pădure se află 450-500 de metri cubi de lemn, înseamnă că au fost defrişate ilegal cel puţin 160.000 de hectare.
În 1800, suprafaţa împădurită a provinciilor istorice româneşti era de 8,5 milioane de hectare şi reprezenta 36% din teritoriul lor. Această suprafaţă a fost redusă continuu. În vara lui 2012, suprafaţa fondului forestier a ajuns la 6,35 milioane de hectare, dintre care 3,2 milioane de hectare se aflau în proprietatea publică a statului şi 1,02 milioane de hectare în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale. În proprietatea privată existau 2,2 milioane de hectare.
Una dintre marile probleme care au dus la reducerea continuă a fondului forestier este reprezentată de retrocedările abuzive care s-au făcut în România, din cauza carenţelor din legislaţie, după cum notează raportul Curţii de Conturi dedicat acestei probleme dramatice pentru România.
„Confuziile, carenţele şi slăbiciunile din legislaţia ce priveşte retrocedările de fond forestier au fost speculate prompt în favoarea lor de către entităţi, forme asociative şi persoane fizice care nu aveau niciun drept, şi au indus în eroare unele instanţe de judecată”, explicau autorii raportului citat.”
Informatii suplimentare, pe surse:
WWF-Romania – Ministerul Mediului rămâne consecvent în a …
https://www.facebook.com/WWFRomania/photos/…în…/10156276402087298/
În România PRETURILE la energie sunt fără justificare în continuă creștere!
„România se află în primele trei țări din UE ca marime a rezervelor energetice
, si-a închis jumătate din minele de cărbune, a spart companiile energetice în mii de cioburi, le-a oferit cadou austriecilor care scriu cu chirilice tot țițeiul și jumatate din gazul românesc, a privatizat cu cine i s-a indicat distribuția de electricitate, și-a sărăcit populația și firmele prin prețuri „liberalizate” la energie și n-a obținut nimic: electricitatea la noi este cea mai scumpă din Europa, raportată la veniturile gospodăriilor, românii sunt siliți să suporte cele mai mari întreruperi de energie de pe continent, doua treimi din familiile noastre nu au acces la gaze naturale, cel mai profitabil producator de energie (Hidroelectrica) a stat ani buni în insolvență, iar Bruxelles-ul ne tot îndeamna la reforme … (Acest text a fost copiat de pe Ziare.com)
România a avut cea mai mare scumpire din Uniunea Europeana a prețului energiei electrice
în prima jumătate a anului 2018; cu peste 14% ni s-au crescut prețurile la electricitate.
Asta în vreme ce polonezilor și grecilor le-au scazut cam cu 4%, iar germanilor le-au scazut cu 3%!
In ceea ce privește prețul final al energie electrice, românul plătește electricitatea consumată acasă cu 12,4 Eurocenți/kwh, mai mult decât plătește bulgarul (9,7 Eurocenți/kwh), lituanianul (11,1 Eurocenți/kwh), ungurul (11,3 Eurocenți/kwh) sau croatul (12,2 Eurocenți/kwh) .
In ceea ce privește prețul pe care firmele îl plătesc pentru electricitate, acesta este mai mare la noi (7,6 Eurocenți/kwh) decât în Finlanda (6,5 Eurocenți/kwh), Olanda (6,9 Eurocenți/kwh), Bulgaria, Croatia, Slovenia, Cehia (7,4 Eurocenți/kwh) sau chiar Franța (7,5 Eurocenți/kwh) .
Adică despre ce vorbim noi aici?
Cum să avem industrie competitivă sau productivitate mare dacă o fabrică din Romania cheltuie pe energie mai mult decat una din Franta sau Olanda?
Și cum să nu emigreze românii, dacă din cel mai mic salariu din Europa, trebuie sa plătească facturi uriașe la electricitate?
Asta în condițiile în care gospodăriile românești au cel mai mic venit mediu din întreaga Uniune Europeană: o familie de la noi avea, în medie, 2.742 euro la dispoziție în 2017, în vreme ce o familie din mult mai puțin performanta Bulgarie avea 3.588 euro în același an.
Să mai spunem ca o familie medie din Ungaria avea la dispoziție 4.993 euro (dublu față de noi) sau una din Polonia avea 5.960 euro (mai mult decât dublu față de noi) iar o familie din Cehia avea 8.282 euro la dispoziție (de trei ori cât una din România)!
Să mai spunem si că cei mai săraci dintre saracii Europei sunt români?
Cei mai saraci 10% dintre romani castigă de 10 ori mai puțin decât media celor mai saraci 10% dintre europeni!
Așa ne învață însuși Friedrich Ebert Stiftung, de altfel.“
text de Petrisor Gabriel Peiu
informații suplimentare pe surse:
https://ziare.com/social/romani/romanii-platesc-prea-scump-luxul-de-a-fi-saracii-europei-1541264
Vestigiile istorice ale României sunt distruse rând pe rând
articol de Valentin Roman
Romania este supusa, de 30 de ani, unui adevarat asediu. Nu se face cu sabia, nu se face cu pusca, ci prin decizii anti-nationale luate la nivel de lideri politici, dar, trebuie sa recunoastem ca si pe fondul unei apatii ingrijoratoare a poporului roman. Acest asediu se desfasoara pe toate domeniile si zonele de interes: economic, industrial, cultural, educational. Ce se urmareste? Simplu: transformarea totala a poporului roman intr-o entitate supusa, lipsita de resurse, valori, si radacini istorice. In felul acesta, in decurs de 2-3 generatii, Romania va fi ocupata si locuita de un popor cu calitate de chirias in propria sa tara.
Ma voi referi, in cele ce urmeaza, la asediul si abuzul asupra istoriei nationale, o campanie agresiva si intensa, vizibila si cu efecte grave asupra mostenirii noastre culturale. De ani buni am sesizat si prezentat public exemple nenumarate de vestigii distruse, furate, uitate intentionat, neprotejate ori nepromovate corespunzator. Acest abuz se menifesta pe toate palierele culturale, de la cercetarea pe teren la informatiile oferite in scoala generatiilor tinere si aflate in formare.
Potrivit autorilor de manuale, istoria noastra incepe cand au aparut romanii in Dacia, ignorandu-se mii de ani de cultura si civilizatie anteriori
Sa incepem, de pilda, cu manualele de istorie. Sunt de acord ca, cine vrea sa aprofundeze istoria, de pilda, o face ulterior, dupa gimnaziu si liceu, prin cursuri universitare si post universitare, insa asta nu inseamna ca, la nivel de informatii generale in primele etape scolare, manualele nu trebuie sa cuprinda elementele de baza. Dar nu se intampla asa. La o simpla analiza a acestora vom putea lesne observa ca, in mod intentionat, istoria este ciuntita si prezentata fragmentat. Nu se specifica nimic legat de atestarea primilor oameni moderni europeni pe teritoriul Romaniei, de pilda (Pestera cu Oase, vechime 40.000 de ani) ori despre culturile fantastice ale neoliticului (Cucuteni, Hamangia, Gumelnita etc), culturi care si-au pus amprenta in mod semnificativ asupra cursului ulterior al istoriei europene.
Mergand mai departe pe firul istoriei si ajungand in antichitate, abia daca se precizeaza, in cateva randuri, despre daci si razboaiele lor cu romanii, dar mai nimic despre cultura lor materiala, spirituala, despre obicieuri si traditii, multe dintre ele fiind mostenite de noi peste mii de ani. Pentru perioada Evului Mediu, portretele marilor nostri voievozi sunt incomplete, iar actiunile, faptele si impactul lor in politica regionala sunt diminuate tot intentionat, ba chiar bagatelizate. In schimb, spatii largi se aloca istoriei minoritatilor nationale, dar si unor evenimente mai degraba inventate decat reale, precum asa-zisul holocaust evreiesc petrecut pe teritoriul nostru.
Despre situatia din manuale, afla mai multe, aici: Istoria ne este furată! Manualele de liceu îi ignoră pe geto-daci
Situl de la Șibot, distrus de lucrările la șosea, 2012, foto: Valentin Roman
Situatiei din scoli i se adauga situatia de pe teren, unde lucrurile sun cel putin la fel de tragice. In ultimii ani, de-a valma au fost distruse zeci, daca nu sute, de situri arheologice importante, apartinand unor diverse epoci istorice (din neolitic pana in epoca moderna), asupra multora dintre ele intervenindu-se sub pretextul lucrarilor la diverse proiecte de infrastructura. Evident ca avem nevoie de autostrazi, poduri, cai ferate si altele, sunt imperios necesare unei tari a secolului XXI, dar, de foarte multe ori, relieful permitea modificarea respectivelor proiecte astfel incat acele situri sa nu fie afectate total sau partial. In toate tarile Europei unde se urmareste protejarea vestigiilor, proiectele moderne sunt concepute in functie de acestea, nu prin distrugerea lor. La Roma, spre exemplu, tunelurile statiilor de metrou au fost construite in functie de zidurile antice, acestea fiind practic ”imbracate” de noile structuri, nu distruse. Nu mai vorbesc despre greci, care au grija ca fiecare piatra, ramasita, fie ea cat de mica a unor vestigii, sa fie protejata, semnalizata, cu instalare de panou informativ si, de cele mai multe ori, cu o taxa pentru a fi vazute mai de aproape.
In acest sens, sesizam in urma cu vreo 7 ani situatia din timpul lucrarilor la tronsonul de autostrada Deva-Orastie, acolo unde, pe un segment de doar 45 de kilometri, au fost pur si simplu asfaltate si distruse nu mai putin de 100 de situri arheologice si asezari din diverse epoci istorice, printre cele mai importante fiind asezarea romana de la Șibot si sit-ul de la Tartaria, locul in care au fost descoperite obiectele ce contin prima forma de scriere atestata din lume. Totul s-a facut in cateva zile: nivelare, asfaltare, distrugere definitiva. Am prezentat, la acea vreme, tragica situatie atat in cadrul unor emisiuni tv, cat si intr-o serie de articole publicate pe site-urile noastre. (un exemplu, aici:
România este sub asediu (III): DISTRUGEREA ISTORIEI )
Au avut vreun efect aceste actiuni? Nu. Romanii au continuat sa asiste nepasatori la aceste distrugeri, asa cum asista, in marea lor majoritate, la retrocedarile ilegale de terenuri si paduri, la defrisarile masive, la distrugerea putinului ramas din industrie ci institute de cercetare, la tot.
Si pentru ca situatia dezastruoasa din scoli si cea de pe teren nu ar fi fost de ajuns, campania de distrugere a istoriei nationale a fost sustinuta permanent si prin numirea la conducerea unor institutii importante, precum Ministerul Culturii, a unor indivizi care, prin actiunile lor fatise si modul in care alocau fondurile publice se pozitionau vizibil impotriva culturii si istoriei romanesti. Am dat ca exemplu, de pilda, cazul lui Kelemen Hunor, despre care puteti gasi detalii aici:
Cine ne distruge istoria. Cum împărţea Kelemen Hunor banii Ministerului Culturii .
Fragmente de ceramica dacica sparte si lasate pe camp la Argedava, 2012, foto: Valentin Roman
Un semn care intareste spusele mele este si anuntul recent al UNESCO, institutie care si-a exprimat ingrijorarea privind situatia Sarmizegetusei Regia, cel mai important sit dacic din tara noastra si care, in urma unei proasta administrari, risca sa piarda statutul de obiectiv in patrimoniu UNESCO.
Evident ca se pot scrie multe pe acest subiect, se poate vorbi si despre situatia a multe case memoriale ce au apartinut unor personalitati marcante ale poporului nostru, aflate acum in paragina si tratate cu indiferenta totala de catre institutiile publice care aveau obligatia de a la intretine ori despre situatia unor situri arheologice extrem de importante, precum Argedava, devenite astazi gropi de gunoi pentru localnici. Efectul acestor realitati, pe termen mediu si lung, va fi, asa cum am mai spus, faptul ca generatiile ce vin vor fi private de informatiile elementare legate de istoria acestui pamant, pierzandu-si, in mod practic, dreptul conferit de vechime si statornicie milenara.
Citeste si despre cazul Pecica, aici:
Distrugerea istoriei naționale continuă: cazul Pecica. Oseminte antice risipite pe câmp
Urmareste o emisiune tv in care sesizam o parte dintre abuzurile descrise mai sus, aici:
21 februarie 2019 in ARTICOLE GENERALE.